2024 Administratia fondului de mediu - Inscrierea beneficiarului se face in aplicatia online PSIPAN gestionata de Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) de catre consultantii Radacini. Inscrierea se poate face doar in limita fondurilor disponibile. Sunt necesare informatiile beneficiarului, datele referitoare la vehiculul ce va fi casat si datele …

 
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 995 din 18 octombrie 2021 Luând în considerare Referatul Administrației Fondului pentru Mediu nr. 64/I.V. din 1.10.2021 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, în temeiul prevederilor art. 12 alin. (4) din Ordonanța de …. Administratia fondului de mediu

Acasă / Prezentare AFM. Cu ce ne ocupăm? Administraţia Fondului pentru Mediu gestionează programe finanţate din fonduri naţionale şi este finanţată integral din venituri …Urmare a unui control realizat de Curtea de Conturi la Administrația Fondului de Mediu, în 2021, auditorii au dispus instituției să ia măsuri în vederea remedierii unor aspecte constate de către aceștia la momentul auditului. În 2023, au revenit în control, prilej cu care auditorii au constatat că șefii nu s-au sinchisit să remedieze neregulile.Administrația Fondului pentru Mediu este o instituție publică cu personalitate juridică, subordonată Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, care gestionează resursele financiare destinate protecției mediului. Pe site-ul său oficial, puteți găsi informații despre structura organizatorică, atribuțiile, actele normative, programele și proiectele finanțate, …In urma solicitarii, Administratia Fondului pentru Mediu genereaza un cont de acces si o parola pentru fiecare persoana juridica/fizica, pe care le comunica reprezentantului legal. Dupa intrarea in posesie a contului si a parolei, reprezentantul legal are obligatia sa modifice parola de utilizator. 4.· verifica la obiectivele controlate stadiul achitarii obligatiilor financiare la Administratia Fondului de Mediu, conform prevederilor actelor normative privind Fondul de Mediu; · pune la dispozitia publicului date privind starea mediului în conformitate cu legislatia privind accesul publicului la informatia de mediu.· verifica la obiectivele controlate stadiul achitarii obligatiilor financiare la Administratia Fondului de Mediu, conform prevederilor actelor normative privind Fondul de Mediu; · pune la dispozitia publicului date privind starea mediului în conformitate cu legislatia privind accesul publicului la informatia de mediu.AFM este Administratia Fondului Mediu, organism public care administrează fondurile europene pentru protecția mediului. Pe portalul AFM puteți depune cereri de finanțare, …Vizualizati toate paginile din cadrul Lista si datele de contact ale institutiilor din subordine/ coordonare sau sub autoritate, ... ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU Adresa: Splaiul Independenţei nr. 294, Sector 6, Bucureşti Telefon: 021-317.02.87; 021-317.02.89 Fax: 021-319.48.49; 021-319.48.50 web: www.afm.ro e-mail: [email protected] ...Ministrul mediului, apelor şi pădurilor a aprobat noile formulare pentru inspecţia fiscală, din care aflăm cum se pregăteşte şi se derulează această procedură, ce se urmăreşte şi cum se finalizează acţiunea derulată de personalul specializat din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu.. Ordinul nr. … Detalii activitate. Institutie publica cu personalitate juridica, raspunde de gestionarea Fondului pentru mediu. Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) Adresa: Splaiul Independentei nr. 294, Corp A, Sector 6 Bucuresti. vizualizarea şi descărcarea situaţiei plăţilor efectuate la Fondul pentru mediu; solicitarea si obținerea certificatului de atestare privind obligațiile la Fondul pentru mediu - pentru mai …Calendarul fiscal AFM 2024 » Calendar fiscal AFM 2024. Administratia Fondului pentru Mediu Calendar Fiscal 2020 click aici pentru a descarca in format WORD » Termen Obligatia Contribuabili Baza legala 27.01.2020 2% din veniturile realizate din vanzarea deseurilor, obtinute de catre detinatorul deseurilor, persoana fizica sau ...Cine trebuie să declare la AFM și care sunt obligațiile de plată – Lista contribuabililor AFM. Dacă ar fi să răspundem foarte pe scurt la întrebarea legată de lista celor care sunt obligați să declare către AFM (Administrația Fondului pentru Mediu), am spune că este vorba de toți operatorii economici care au obligații de plată către Fondul …Obligatiile sunt similare atat pentru producatorii de baterii cat si pentru cei de echipamente si anume declararea lunara a acestora catre Administratia Fondului pentru Mediu. Informatiile ce sunt incluse in declaratie cuprind detalii privind categoria echipamentului sau bateriei, greutatea si numarul de bucati.See all. Administrația Fondului pentru Mediu este o instituție publică din România care funcționează ca organ de specialitate al administrației publice central …. See more. 0 people follow this. Local Business. See all.Apr 27, 2023 · Administratia Fondului pentru Mediu vireaza in contul 51.I.16.09.00 „Disponibil din timbrul de mediu pentru autovehicule“, codificat cu codul de identificare fiscala atribuit Trezoreriei Statului (8609468), ale caror coduri IBAN sunt inscrise in situatia centralizatoare prevazuta in anexa nr. 10 la ordin, suma totala destinata efectuarii ... Green Environment Support va ajuta in procesul de identificare a structurii tuturor tipurilor de ambalaje introduse noi in piata, identificarea produselor noi si a greutatii ambalajelor aferente acestora si intocmirea declaratiilor specifice catre Administratia Fondului pentru Mediu, precum si depunerea acestora. Raportarile catre AFM se … Administrația Fondului pentru Mediu va lansa în luna decembrie linia de finanțare pentru stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități, conform Ordinului Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1962/29.10.2021. Cont de plată tarife: RO 78 TREZ 216 5032 XXX 007145 . Trezoreria: Cluj - Napoca. Beneficiar: APM Cluj. TAXA FOND DE MEDIU. Beneficiar: Administratia Fondului pentru Mediu. Cod fiscal: 14715650. Trezoreria: Sector 6 Bucuresti. Cont: RO23 TREZ 70 62 01 18 5000 XXXX. Pagina WEB: www.afm.ro .În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor supune consultării publice proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei … Potrivit Ordinului 572/2019, depunerea on-line a declarațiilor afm la Fondul pentru Mediu se va face prin intermediul serviciului „Depunere declarații on-line”, de pe pagina de Internet a Administratiei Fondului pentru Mediu. Accesul la aplicatie este securizat si se face dupa inrolarea in sistem a reprezentantului societatii, in baza ... Feb 6, 2024 · Cetățenii, instituțiile și organizațiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării pe site a proiectului de act normativ, iar persoana de contact din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (Administrația Fondului pentru Mediu) este doamna Denisa Penciu ... Aplicaţie informatică pentru utilizarea serviciului "eTAX - comunicare AFM online". Aplicația permite contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în orice moment al zilei, fără a mai fi necesară deplasarea la sediul Administrației Fondului pentru Mediu, să acceseze următoarele funcţionalităţi ale serviciului "eTAX - comunicare ...Sistemul electronic AFM-online reprezinta o facilitate acordata operatorilor economici de Administratia Fondului pentru Mediu, in sensul eficientizarii relatiei cu acestia prin …Externalizarea raportărilor către Administrația Fondului de Mediu poate reprezenta soluția eficientă de care compania ta are nevoie pentru a nu mai avea grija raportărilor. Ai …Administrația Fondului pentru MediuCalendarul fiscal AFM 2024 » Calendar fiscal AFM 2024. Administratia Fondului pentru Mediu Calendar Fiscal 2020 click aici pentru a descarca in format WORD » Termen Obligatia Contribuabili Baza legala 27.01.2020 2% din veniturile realizate din vanzarea deseurilor, obtinute de catre detinatorul deseurilor, persoana fizica sau ...ICPE / Înscriere Program AFM Sisteme Fotovoltaice. Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională finanțat de Ministerul Mediului și derulat de AFM – Agenția Fondului de Mediu oferă ...www.fonduri-structurale.ro. Sursa: Facebook Laurențiu Neculaescu. Vizualizări: 3400. Președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Laurențiu Neculaescu a participat, la finalul lunii februarie, la o emisiune în cadrul căreia a discutat despre programele de finanțare din anul 2023. Programul Casa Verde Fotovoltaice Potrivit ... FONDULUI. PENTRU MEDIU. Listă sesiuni. ... Depunere cerere. Depuneți o noua cerere de finanțare in cadrul unei sesiuni active pentru una din alocările financiare ... O noua declaratie la fondul de mediu. In Monitorul Oficial nr.128/2023 din 15 februarie 2023, a fost publicat Ordinul nr.185/2023 pentru aprobarea modelului si continutului formularului “Declaratie privind anumite produse din plastic de unica folosinta” si a instructiunilor de completare si depunere a acestuia.Informare cu privire la emiterea Ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 3309 din 28.12.2022 pentru modificarea Procedurii pentru aplicarea vizei anuale a autorizaţiei de mediu şi autorizaţiei integrate de mediu, aprobată prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1150/2020, publicat în MO nr. 24/10.01. ...Instrucțiuni de utilizare. Instrucțiuni pentru crearea contului în aplicație. Instrucțiuni pentru completare cerere de finanțare. Instrucțiuni pentru depunere cerere de finanțare. …Avand in vedere masurile de digitalizare la nivelul autoritatilor si institutiilor publice promovate de Guvernul Romaniei in contextul situatiei epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2, Administratia Fondului pentru Mediu a informat recent, pe site-ul oficial, ca depunerea Declaratiilor privind obligatiile la Fondul de mediu se va face ... ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU. . CASA VERDE FOTOVOLTAICE. Ghid de finanțare. Legislație. Dispoziții președinte AFM. Comunicate. Rezultate analiză cereri de finanțare Persoane Fizice, sesiunea de depunere a cererilor de finantare 2021-2022. Rezultate analiză cereri de finanțare Persoane Fizice, sesiunea de depunere a cererilor ... Sistemul electronic AFM-online reprezinta o facilitate acordata operatorilor economici de Administratia Fondului pentru Mediu, in sensul eficientizarii relatiei cu acestia prin …Contextual translation of "administraţia fondului de mediu" into English. Human translations with examples: fund manager, cohesion fund, forestry governance. ... identitatea administratorului fondului de antreprenoriat social eligibil și a altor furnizori de servicii contractați de administratorul fondului de antreprenoriat …Sediu: Aleea Lacul Morii nr. 1, Sector 6, Bucuresti. Tel 021/4301402, Fax 021/4301523 Email: [email protected] ANPM APM IlfovADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU. Aplicație web pentru Programul "Casa Verde. Aplicație web pentru Programul "Casa Verde. Sesiunea de depunere a dosarelor …Raportarea la administrația fondului de mediu (AFM): acte necesare. Administrația Fondului de Mediu (AFM) are un rol esențial în protejarea mediului și utilizarea durabilă a resurselor naturale. Scopul principal al AFM este de a sprijini implementarea proiectelor și acțiunilor care vizează protecția mediului și utilizarea …Potrivit actului normativ, Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) instituie Registrul electronic national al operatorilor economici care introduc pe piata nationala alternative reutilizabile durabile sau care nu contin plastic la produsele din plastic de unica folosinta, sticle PET care contin plastic reciclat si plastic reciclat pentru a fi ...Cerere de eliberare a unui certificat de atestare privind obligatiile la Fondul pentru mediu. Nota: Raspunsul la aceasta intrebare este disponibil doar pentru utilizatorii inregistrati. Clic aici pentru a te convinge de utilitatea raspunsurilor oferite de expertii Portal Managementul Deseurilor.Declaratia privind obligatiile la Fondul pentru Mediu este un document fiscal care trebuie depus lunar la Administratia Fondului pentru Mediu si care contine o centralizare a tuturor obligatiilor de mediu pe care contribuabilii le au de indeplinit in raport cu legislatia de mediu: ambalaje, echipamente electrice si electronice, baterii, anvelope, …Casa Verde 2023. Înscrierile se fac în perioada 19-26 mai. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că începând cu data de 19 mai, ora 10:00 și până la data de 26 iunie ora 23:59, persoanele fizice se pot înscrie în programul pentru panouri fotovoltaice, prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție pe ...Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a prezentat în cadrul unei conferințe de presă bugetele alocate programelor de finanțare ale Administrației Fondului pentru Mediu din acest an. „Câştigătorul“ din 2024 în materie de sume alocate este Programul Casa Verde Fotovoltaice cu un bugeAdministrația Fondului pentru Mediu este o instituție publică cu personalitate juridică, subordonată Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, care gestionează resursele financiare destinate protecției mediului. Pe site-ul său oficial, puteți găsi informații despre structura organizatorică, atribuțiile, actele normative, programele și proiectele finanțate, … Administratia Fondului pentru Mediu, Bucharest, Romania. 32,064 likes · 261 talking about this · 76 were here. AFM funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu... Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) - Protejarea mediului si finantarea proiectelor de mediu in Romania. Descopera cum AFM sprijina dezvoltarea durabila. ... În cadrul Administrației Fondului pentru Mediu, există 26 de categorii de programe și proiecte naționale care contribuie la protecția mediului în …Feb 6, 2024 · Cetățenii, instituțiile și organizațiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării pe site a proiectului de act normativ, iar persoana de contact din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (Administrația Fondului pentru Mediu) este doamna Denisa Penciu ... Modificarea vine în contextul în care anul trecut, cele 45 de mii de dosare depuse au stat pe masa AFM-ului un an până să fie evaluate și aprobate. Tot administrația fondului pentru mediu se va ocupa și anul acesta de evaluarea dosarelor, iar acolo unde este nevoie vor cere ajutorul primăriilor, dacă vor fi prea … Sediu: Bd.Dacia nr.25/A, Oradea, Cod 410464,jud.Bihor Telefon: 0259 444590, 0359 401043, Fax: 0259 406588, e-mail: office[@]apmbh.anpm.ro In cazul in care doriti sa transmiteti o sesizare, mentionam ca aceasta va fi inregistrata cu respectarea prevederilor OG nr. 27/2002 privin In cazul in care doriti sa transmiteti o sesizare , mentionam ca aceasta va fi inregistrata cu respectarea prevederilor OG nr. 27/2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor, aprobata prin Legea nr. 233/2002. Petitiile anonime sau cele in care nu sunt trecute datele de identificare nu se iau in considerare si se claseaza.Administrația Fondului de Mediu (AFM) s-a angajat încă din timpul dezbaterilor pentru noua lege a regenerabilelor (legea 184/2018) că va demara un program de finanțare pentru a sprijini instalarea de panouri fotovoltaice. Finanțarea anunțată a fost extrem de atrăgătoare pentru cei interesați să devină mici …Sesiunea de inscriere in programul Casa verde plus va fi stabilita si apoi anuntata public de catre Administratia Fondului pentru Mediu (AFM). Anuntul va fi facut cu cel putin 30 de zile calendaristice inainte de inceperea inscrierilor.ICPE / Înscriere Program AFM Sisteme Fotovoltaice. Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională finanțat de Ministerul Mediului și derulat de AFM – Agenția Fondului de Mediu oferă ...ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU. CASA VERDE FOTOVOLTAICE. Ghid de finanțare. Legislație. Dispoziții președinte AFM. Comunicate. Rezultate analiză cereri de finanțare Persoane Fizice, sesiunea de depunere a cererilor de finantare 2021-2022. Rezultate analiză cereri de finanțare Persoane Fizice, sesiunea de depunere a cererilor …PENTRU MEDIU. Listă sesiuni. Instrucțiuni. Suport Online. Bună ziua, Utilizator. neautentificat. Conectare. Depunere cerere. Depuneți o noua cerere de finanțare in cadrul unei sesiuni active pentru una din alocările financiare disponibile Lista dosare. Consultați lista dosarelor, aferente cererilor de finanțare incărcate ...„Așa cum am promis săptămâna trecută, astăzi, a fost aprobată de către Administraţia Fondului pentru Mediu o listă cu 49.331 de beneficiari ai Programului Casa Verde Fotovoltaice – persoane fizice care depuseseră dosarele în sesiunea 2023. În acest moment, instalatorii pot demara procedurile de instalare …Administratia Fondului pentru Mediu a publicat astăzi, 02 februarie 2024, o nouă listă cu aproximativ 10.000 de dosare acceptate în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice. „Sunt deja peste 19.000 de viitori prosumatori care au primit aprobarea de a instala panouri fotovoltaice. Interesul pentru Casa Verde Fotovoltaice este extrem de …Accesați aplicația informatică pentru depunerea declarațiilor privind obligațiile la Fondul pentru Mediu, produsele din plastic de unică folosință și certificatul de atestare. …Administrația Fondului de Mediu (AFM) va angaja suplimentar 100 de persoane, pentru a face față numărului ridicat de dosare depuse pentru programe cum este Casa Verde, iar salariile funcționarilor vor crește cu 30%, a anunțat ministrul Mediului, Tánczos Barna. Potrivit stiripesurse.ro, acesta a declarat la …bugetului Fondului pentru mediu în perioada de raportare, potrivit legislației în vigoare. În cazul obligațiilor fiscale cu termen de declarare și de plată trimestrial, sumele de plată se completează în declarațiile privind obligațiile la Fondul pentru mediu aferente lunilor martie, iunie, septembrie și decembrie a ...See all. Administrația Fondului pentru Mediu este o instituție publică din România care funcționează ca organ de specialitate al administrației publice central …. See more. 0 people follow this. Local Business. See all. Autentificare Raportare SIATD. *Acces in Registrul ROAFM pentru operatori economici si comisari Garda Națională de Mediu. *Secțiune a Registrului ROAFM pentru înregistrarea autorităților publice. *Puteți completa online formularul de înregistrare pentru obținerea dreptului de acces în sistemul de raportare! Administrația Fondului de Mediu (AFM) va angaja suplimentar 100 de persoane, pentru a face față numărului ridicat de dosare depuse pentru programe cum este Casa Verde, iar salariile funcționarilor vor crește cu 30%, a anunțat ministrul Mediului, Tánczos Barna. Potrivit stiripesurse.ro, acesta a declarat la …Administrația Fondului pentru Mediu este o instituție publică cu personalitate juridică, subordonată Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, care gestionează resursele financiare destinate protecției mediului. Pe site-ul său oficial, puteți găsi informații despre structura organizatorică, atribuțiile, actele normative, programele și proiectele finanțate, …ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU. CASA VERDE FOTOVOLTAICE. Ghid de finanțare. Legislație. Dispoziții președinte AFM. Comunicate. Rezultate analiză cereri de finanțare Persoane Fizice, sesiunea de depunere a cererilor de finantare 2021-2022. Rezultate analiză cereri de finanțare Persoane Fizice, sesiunea de depunere a cererilor … 302 Found. nginx Administratia Fondului pentru Mediu, Bucharest, Romania. 32,064 likes · 261 talking about this · 76 were here. AFM funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu... Cine trebuie să declare la AFM și care sunt obligațiile de plată – Lista contribuabililor AFM. Dacă ar fi să răspundem foarte pe scurt la întrebarea legată de lista celor care sunt obligați să declare către AFM (Administrația Fondului pentru Mediu), am spune că este vorba de toți operatorii economici care au obligații de plată către Fondul … Administrația Fondului pentru Mediu Administrația Fondului pentru Mediu Servicii fiscale privind contribuțiile la Fondul pentru mediu. Cât de pregătite sunt companiile din România în cazul unui control al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM)? Având în vedere modificările legislative din ultimii ani precum și intensificarea controalelor efectuate de către autorități, companiile se confruntă cu … Facem călătoritul către Administratia Fondului de Mediu mai ușor acesta fiind motivul de ce peste 1.5 milioane de utilizatori, inclusiv utilizatorii din Bucuresti, au încredere în Moovit ca cea mai bună aplicație de transport public. Accesați aplicația informatică pentru depunerea declarațiilor privind obligațiile la Fondul pentru Mediu, produsele din plastic de unică folosință și certificatul de atestare. …Câteva aspecte foarte importante referitoare la procesul de înrolare și la utilizarea aplicației: În cazul desemnării unui împuternicit, nu se poate folosi o procură generală sau cea utilizată pentru contabili pentru declarațiile ANAF – pe procură se va specifica dreptul de depunere a declarațiilor AFM în aplicația dedicată.Aplicaţie informatică pentru utilizarea serviciului "eTAX - comunicare AFM online". Aplicația permite contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în orice moment al zilei, fără a mai fi necesară deplasarea la sediul Administrației Fondului pentru Mediu, să acceseze următoarele funcţionalităţi ale serviciului "eTAX - comunicare ...Odata cu aprobarea Ghidului de finantare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate prin ordin al Ministrului Mediului, Apelor si Padurilor, Primaria Sibiu incepe demersurile administrative pentru a permite sibienilor sa beneficieze de stimulentul de casare a masinilor mai vechi de 15 ani. ... Rabla Local in Sibiu este acela de a ...Unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti îşi vor putea crea conturi de utilizator, începând din 23 septembrie 2022, pentru înscrierea în Programul privind casarea autovehiculelor uzate, a anunţat, marţi, …Aplicaţie informatică pentru utilizarea serviciului "eTAX - comunicare AFM online". Aplicația permite contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în orice moment al zilei, fără a mai fi necesară deplasarea la sediul Administrației Fondului pentru Mediu, să acceseze următoarele funcţionalităţi ale serviciului "eTAX - comunicare ...Servicii fiscale privind contribuțiile la Fondul pentru mediu. Cât de pregătite sunt companiile din România în cazul unui control al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM)? Având în vedere modificările legislative din ultimii ani precum și intensificarea controalelor efectuate de către autorități, companiile se confruntă cu … Legislația care reglementează activitatea Administrației Fondului pentru Mediu, instituție publică cu rol de finanțare a proiectelor de protecție a mediului. Aici puteți consulta actele normative în vigoare, precum și proiectele de acte normative supuse dezbaterii publice. implementarea legislaţiei şi politicilor de mediu la nivel local; raportările către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, pe următoarele domenii: calitatea aerului, schimbări … Detalii activitate. Institutie publica cu personalitate juridica, raspunde de gestionarea Fondului pentru mediu. Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) Adresa: Splaiul Independentei nr. 294, Corp A, Sector 6 Bucuresti. „Așa cum am promis săptămâna trecută, astăzi, a fost aprobată de către Administraţia Fondului pentru Mediu o listă cu 49.331 de beneficiari ai Programului Casa Verde Fotovoltaice – persoane fizice care depuseseră dosarele în sesiunea 2023. În acest moment, instalatorii pot demara procedurile de instalare … Facem călătoritul către Administratia Fondului de Mediu mai ușor acesta fiind motivul de ce peste 1.5 milioane de utilizatori, inclusiv utilizatorii din Bucuresti, au încredere în Moovit ca cea mai bună aplicație de transport public. Sep 10, 2008 · Text preluat din aplicatiile Indaco Systems. Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul de Mediu, versiune actualizata la data de 1.09.2008. Newsletter avocatnet.ro: 10 lucruri de știut astăzi! Primești gratuit, zilnic, în căsuța ta de email, sinteza zilei avocatnet.ro cu cele mai importante noutăți, știri și ... Potrivit actului normativ, Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) instituie Registrul electronic national al operatorilor economici care introduc pe piata nationala alternative reutilizabile durabile sau care nu contin plastic la produsele din plastic de unica folosinta, sticle PET care contin plastic reciclat si plastic reciclat pentru a fi ...Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat liste noi cu persoanele juridice acceptate în Programul Rabla şi în Rabla Plus), ca urmare a aprobării dosarelor de finanţare în şedinţa Comitetului de Avizare din data de 19 iunie 2020, informeazî AFM. În cadrul Programului Rabla au fost acceptate 45 dosare pentru 105 autovehicule.South motor honda, Radio, House of yes new york, Baseball card show near me, West hartford, Utah gastroenterology, Murphy law firm, Eliving penn state, Army resource command, Cracker barrel tucson, International market square, La seafood, Amigos auto insurance, Zamboni's pizza

PENTRU MEDIU. Listă sesiuni. Instrucțiuni. Suport Online. Bună seara, Utilizator. neautentificat. Conectare. Depunere cerere. Depuneți o noua cerere de finanțare in cadrul unei sesiuni active pentru una din alocările financiare disponibile Lista dosare. Consultați lista dosarelor, aferente cererilor de finanțare incărcate .... Logansport memorial

administratia fondului de mediuhornfm

Instrucțiuni de utilizare. Instrucțiuni pentru crearea contului în aplicație. Instrucțiuni pentru completare cerere de finanțare. Instrucțiuni pentru depunere cerere de finanțare. …ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU ... Acasa / Programe de finantare / Rabla / Ghid de finantare. ORDIN nr. 180 din 2 februarie 2022, privind modificarea anexei la Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 324/2020 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 ...Detalii activitate. Institutie publica cu personalitate juridica, raspunde de gestionarea Fondului pentru mediu. Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) Adresa: Splaiul Independentei nr. 294, Corp A, Sector 6 Bucuresti.O noua declaratie la fondul de mediu. In Monitorul Oficial nr.128/2023 din 15 februarie 2023, a fost publicat Ordinul nr.185/2023 pentru aprobarea modelului si continutului formularului “Declaratie privind anumite produse din plastic de unica folosinta” si a instructiunilor de completare si depunere a acestuia.Sumele se reţin prin stopaj la sursă de către operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau valorificare a deşeurilor, care au obligaţia să le vireze la Fondul pentru mediu; b) taxele pentru emisiile de poluanţi în atmosferă, datorate de operatorii economici deţinători de surse staţionare a căror ...Administratia Fondului pentru Mediu. Astăzi, 21 aprilie 2023, ora 10:00, a demarat sesiunea de înscriere în aplicația informatică a unităților administrativ-teritoriale care doresc să participe în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate. Până în prezent s-au înscris 223 de primării, fiind în …In cazul in care puneti pe piata ambalaje din import, personalizate sau de desfacere, daca importati ulei, anvelope, echipamnete sau baterii, daca vindeti pungi sau importati substante periculoase atunci aveti obligatii de declarare catre Administratia Fondului pentru Mediu.Administrația Fondului pentru MediuAdministratia Fondului pentru Mediu, Bucharest, Romania. 32,064 likes · 261 talking about this · 76 were here. AFM funcționează ca organ de specialitate al administrației …Administrația Fondului de Mediu (AFM) s-a angajat încă din timpul dezbaterilor pentru noua lege a regenerabilelor (legea 184/2018) că va demara un program de finanțare pentru a sprijini instalarea de panouri fotovoltaice. Finanțarea anunțată a fost extrem de atrăgătoare pentru cei interesați să devină mici … Facem călătoritul către Administratia Fondului de Mediu mai ușor acesta fiind motivul de ce peste 1.5 milioane de utilizatori, inclusiv utilizatorii din Bucuresti, au încredere în Moovit ca cea mai bună aplicație de transport public. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) reprezintă o instituție de stat crucială în România, având un rol esențial în promovarea și implementarea politicilor și proiectelor de protecție a mediului. Aceasta gestionează fondurile necesare finanțării, sprijinirii și realizării de activități și proiecte ce vizează protecția mediului.Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii, în coordonarea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, răspunde de gestionarea Fondului pentru mediu, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă (OUG) nr. …PENTRU MEDIU. Listă sesiuni. Instrucțiuni. Suport Online. Bună seara, Utilizator. neautentificat. Conectare. Depunere cerere. Depuneți o noua cerere de finanțare in cadrul unei sesiuni active pentru una din alocările financiare disponibile Lista dosare. Consultați lista dosarelor, aferente cererilor de finanțare incărcate ...Dacă sunteți o persoană fizică și doriți să beneficiați de finanțare pentru instalarea unui sistem fotovoltaic, accesați pagina Administrației Fondului pentru Mediu și aflați condițiile de eligibilitate, legislația aplicabilă și modalitatea de înscriere online. Veți putea reduce consumul de energie electrică și contribui la protecția mediului.[05.02.2024] Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pune la dispoziția publicului spre consultare proiectul deciziei etapei de încadrare elaborat pentru „Strategia Națională a Hidrogenului și Planul de Acțiune pentru implementarea sa 2023-2030”.Accesați aplicația informatică pentru depunerea declarațiilor privind obligațiile la Fondul pentru Mediu, produsele din plastic de unică folosință și certificatul de atestare. …Teoretic, trecerea la depunerea exclusiv online trebuia sa aiba loc inca din ianuarie 2020, insa, de-atunci, Administratia Fondului de Mediu (AFM) a amanat de mai multe ori aceasta masura. Insa, cu publicarea Ordinului 1642, se face trecerea la depunerea exclusiv online, stabilindu-se clar ca formatul tiparit al …Site-ul oficial al Ministerului Mediului și Pădurilor prezintă programele de finanțare din Fondul de Mediu, administrat de Administrația Fondului pentru Mediu. Află mai …Adrian Corbu este noul vicepreşedinte al Administraţiei Fondului pentru Mediu. În Monitorul Oficial, Partea I nr. 952 din 20 octombrie 2023 a fost publicată Decizia nr. 436/2023 privind numirea domnului Adrian Corbu în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Administrației Fondului pentru Mediu.Aflați care sunt taxele și termenele de plată la Fondul pentru Mediu, instituție care finanțează proiecte de protecție a mediului și de dezvoltare durabilă.Jun 28, 2022 · (2) In urma solicitarii prevazute la alin. (1), Administratia Fondului pentru Mediu genereaza un cont de acces si o parola pentru fiecare persoana juridica/fizica, pe care le comunica reprezentantului legal. Dupa intrarea in posesie a contului si a parolei, reprezentantul legal are obligatia sa modifice parola de utilizator. 4. Administraţia Fondului pentru Mediu funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în coordonarea Ministerului Mediului şi Pădurilor. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 196 din 22 decembrie 2005 privind Fondul pentru mediu.Detalii activitate. Institutie publica cu personalitate juridica, raspunde de gestionarea Fondului pentru mediu. Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) Adresa: Splaiul Independentei nr. 294, Corp A, Sector 6 Bucuresti. Administraţia Fondului pentru Mediu funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în coordonarea Ministerului Mediului şi Pădurilor. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 196 din 22 decembrie 2005 privind Fondul pentru mediu. PENTRU MEDIU. Listă sesiuni. Instrucțiuni. Suport Online. Bună seara, Utilizator. neautentificat. Conectare. Instrucțiuni de utilizare. Instrucțiuni pentru crearea contului în aplicație Instrucțiuni pentru completare cerere de finanțare Instrucțiuni pentru depunere cerere de finanțare ... Administrația Fondului pentru Mediu.Aplicaţie informatică pentru utilizarea serviciului "eTAX - comunicare AFM online". Aplicația permite contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în orice moment al zilei, fără a mai fi necesară deplasarea la sediul Administrației Fondului pentru Mediu, să acceseze următoarele funcţionalităţi ale serviciului "eTAX - comunicare ...Urmare a unui control realizat de Curtea de Conturi la Administrația Fondului de Mediu, în 2021, auditorii au dispus instituției să ia măsuri în vederea remedierii unor aspecte constate de către aceștia la momentul auditului. În 2023, au revenit în control, prilej cu care auditorii au constatat că șefii nu s-au sinchisit să remedieze neregulile.Pot fi finantate din Fondul pentru mediu proiectele propuse de catre unitati administrativ teritoriale . Toti solicitantii de finantare din Fondul pentru mediu trebuie sa indeplineasca criteriile generale prevazute la art. 14, alin. 1 din OUG nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu, modificata si completata de Ordonanta nr.25/2008.vizualizarea şi descărcarea situaţiei plăţilor efectuate la Fondul pentru mediu; solicitarea si obținerea certificatului de atestare privind obligațiile la Fondul pentru mediu - pentru mai …Vizualizati toate paginile din cadrul Lista si datele de contact ale institutiilor din subordine/ coordonare sau sub autoritate, ... ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU Adresa: Splaiul Independenţei nr. 294, Sector 6, Bucureşti Telefon: 021-317.02.87; 021-317.02.89 Fax: 021-319.48.49; 021-319.48.50 web: www.afm.ro e-mail: [email protected] ...implementarea legislaţiei şi politicilor de mediu la nivel local; raportările către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, pe următoarele domenii: calitatea aerului, schimbări … CreareContAFM. Descarcă instructiunile în format pdf. Autentificare în portal - https://inscrierionline.afm.ro. Înregistrare. Completare adresă email. Transmitere cod verificare. Completare cod verificare primit prin email. Verificare cod. Cine trebuie să declare la AFM și care sunt obligațiile de plată – Lista contribuabililor AFM. Dacă ar fi să răspundem foarte pe scurt la întrebarea legată de lista celor care sunt obligați să declare către AFM (Administrația Fondului pentru Mediu), am spune că este vorba de toți operatorii economici care au obligații de plată către Fondul …(2) Cheltuielile curente şi de capital ale Administraţiei Fondului pentru Mediu se asigură din veniturile Fondului pentru mediu, în limita prevăzută la art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Administrația Fondului pentru Mediu ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU. Programul de finanțare pentru montarea panourilor fotovoltaice. Cont existent. Acest câmp este necesar. Potrivit Ordinului 572/2019, depunerea on-line a declarațiilor afm la Fondul pentru Mediu se va face prin intermediul serviciului „Depunere declarații on-line”, de pe pagina de Internet a Administratiei Fondului pentru Mediu. Accesul la aplicatie este securizat si se face dupa inrolarea in sistem a reprezentantului societatii, in baza ...Raportarea la administrația fondului de mediu (AFM): acte necesare. Administrația Fondului de Mediu (AFM) are un rol esențial în protejarea mediului și utilizarea durabilă a resurselor naturale. Scopul principal al AFM este de a sprijini implementarea proiectelor și acțiunilor care vizează protecția mediului și utilizarea … Administrația Fondului de Mediu a anunțat că ”în perioada 21 aprilie 2023, ora 10:00 – 28 aprilie 2023, ora 23:59, Administrația Fondului pentru Mediu organizează sesiune de înscriere în aplicația informatică a unităților administrativ-teritoriale care doresc să participe în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor ... Aug 3, 2021 · Declaratiile privind obligatiile la Fondul pentru mediu vor fi depuse exclusiv prin mijloace electronice de transmitere la distanta incepand cu luna august 2021, conform Administratiei Fondului pentru Mediu. Pana in luna iulie 2021 declaratia de mediu a putut fi transmisa si in format tiparit. Incepand cu luna august (perioada de raportare ... Calendarul fiscal AFM 2024 » Calendar fiscal AFM 2024. Administratia Fondului pentru Mediu Calendar Fiscal 2020 click aici pentru a descarca in format WORD » Termen Obligatia Contribuabili Baza legala 27.01.2020 2% din veniturile realizate din vanzarea deseurilor, obtinute de catre detinatorul deseurilor, persoana fizica sau ... Administrația Fondului pentru Mediu va lansa în luna decembrie linia de finanțare pentru stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități, conform Ordinului Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1962/29.10.2021. Inscrierea beneficiarului se face in aplicatia online PSIPAN gestionata de Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) de catre consultantii Radacini. Inscrierea se poate face doar in limita fondurilor disponibile. Sunt necesare informatiile beneficiarului, datele referitoare la vehiculul ce va fi casat si datele …Legislația care reglementează activitatea Administrației Fondului pentru Mediu, instituție publică cu rol de finanțare a proiectelor de protecție a mediului. Aici puteți consulta actele normative în vigoare, precum și proiectele de acte normative supuse dezbaterii publice. Administrația Fondului pentru Mediu APM Braila este condusă de directorul executiv. Program de audienţe: MIercuri, între orele 12:00 - 14:30, la sediul din B-dul Independentei Bl B5 Parter. Program de solicitari de emitere a actelor de reglementare (avize, acorduri, autorizatii de mediu): luni: 11.00-14.00; marti-joi: 9.00-14.00; Program eliberari acte de reglementare: …2. Cererea de eliberare a certificatului de atestare privind obligatiile la Fondul pentru mediu se transmite prin intermediul serviciului „Depunere declaratii on-line“ existent pe site-ul Administratiei Fondului pentru Mediu, www.afm.ro. Utilizarea serviciului „Depunere declaratii on-line“ pentru obtinerea certificatului de atestare ...Acasă / Prezentare AFM. Cu ce ne ocupăm? Administraţia Fondului pentru Mediu gestionează programe finanţate din fonduri naţionale şi este finanţată integral din venituri proprii şi răspunde de gestionarea Fondului pentru mediu. Fondul pentru mediu este fond public, deductibil din punct de vedere fiscal, iar veniturile acestuia ...Program de audienţe : Marţi : 9.00 – 12.00, sediul APM Bihor, Oradea, Bd.Dacia nr.25/A Director Executiv - MERCEA Sanda Daniela Relații cu presa/mass-media: Persoana contact: Dorina Radoveț Telefon: 0259 - 444590 int.115 e-mail: dorina.radovet[@]apmbh.anpm.ro Persoană responsabilă cu primirea, înregistrarea, …Externalizarea raportărilor către Administrația Fondului de Mediu poate reprezenta soluția eficientă de care compania ta are nevoie pentru a nu mai avea grija raportărilor. Ai …Aflați care sunt taxele și termenele de plată la Fondul pentru Mediu, instituție care finanțează proiecte de protecție a mediului și de dezvoltare durabilă.Raportarea la administrația fondului de mediu (AFM): acte necesare. Administrația Fondului de Mediu (AFM) are un rol esențial în protejarea mediului și utilizarea durabilă a resurselor naturale. Scopul principal al AFM este de a sprijini implementarea proiectelor și acțiunilor care vizează protecția mediului și utilizarea …ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU. CASA VERDE FOTOVOLTAICE. Ghid de finanțare. Legislație. Dispoziții președinte AFM. Comunicate. Rezultate analiză cereri de finanțare Persoane Fizice, sesiunea de depunere a cererilor de finantare 2021-2022. Rezultate analiză cereri de finanțare Persoane Fizice, sesiunea de depunere a cererilor …Adrian Corbu este noul vicepreşedinte al Administraţiei Fondului pentru Mediu. În Monitorul Oficial, Partea I nr. 952 din 20 octombrie 2023 a fost publicată Decizia nr. 436/2023 privind numirea domnului Adrian Corbu în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Administrației Fondului pentru Mediu.APM Braila este condusă de directorul executiv. Program de audienţe: MIercuri, între orele 12:00 - 14:30, la sediul din B-dul Independentei Bl B5 Parter. Program de solicitari de emitere a actelor de reglementare (avize, acorduri, autorizatii de mediu): luni: 11.00-14.00; marti-joi: 9.00-14.00; Program eliberari acte de reglementare: …Administratia Fondului pentru Mediu. Astăzi, 21 aprilie 2023, ora 10:00, a demarat sesiunea de înscriere în aplicația informatică a unităților administrativ-teritoriale care doresc să participe în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate. Până în prezent s-au înscris 223 de primării, fiind în …Externalizarea raportărilor către Administrația Fondului de Mediu poate reprezenta soluția eficientă de care compania ta are nevoie pentru a nu mai avea grija raportărilor. Ai …AFM (Administratia Fondului pentru Mediu) a publicat calendarul fiscal pentru anul 2022, care cuprinde lista cu taxele si contributiile la fondul pentru mediu, precum si termenele limita pentru fiecare tip de obligatie, contribuabilii vizati si baza legala. ... Sunt vizati operatorii economici detinatori de surse stationare a …Pentru ca Administratia Fondului pentru Mediu a declarat ca incepand cu anul 2020 declaratiile se vor intocmi si se vor depune exclusiv online, prin sistemul online AFM, GREEN CONTROL va poate ajuta cu inrolarea in sistemul online AFM si va poate indruma cu privire la obligatiile de raportare catre Fondul pentru Mediu.Administraţia Fondului pentru Mediu funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în coordonarea Ministerului Mediului şi Pădurilor. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 196 din 22 decembrie 2005 privind Fondul pentru mediu.COMUNICAT DE PRESĂ În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a fost aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM). Astfel, programele AFM ...Administrația Fondului pentru Mediuvizualizarea şi descărcarea situaţiei plăţilor efectuate la Fondul pentru mediu; solicitarea si obținerea certificatului de atestare privind obligațiile la Fondul pentru mediu - pentru mai …Potrivit actului normativ, Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) instituie Registrul electronic national al operatorilor economici care introduc pe piata nationala alternative reutilizabile durabile sau care nu contin plastic la produsele din plastic de unica folosinta, sticle PET care contin plastic reciclat si plastic reciclat pentru a fi ... Legislația care reglementează activitatea Administrației Fondului pentru Mediu, instituție publică cu rol de finanțare a proiectelor de protecție a mediului. Aici puteți consulta actele normative în vigoare, precum și proiectele de acte normative supuse dezbaterii publice. Urmare a unui control realizat de Curtea de Conturi la Administrația Fondului de Mediu, în 2021, auditorii au dispus instituției să ia măsuri în vederea remedierii unor aspecte constate de către aceștia la momentul auditului. În 2023, au revenit în control, prilej cu care auditorii au constatat că șefii nu s-au sinchisit să remedieze neregulile.Pentru a depune online declaratiile la fondul de mediu este necesară inrolarea în aplicatia AFM-online. In concordanta cu masurile noi introduse, pentru a depune online aceste declaratii, contribuabilii trebuie sa se inroleze in sistemul electronic, pentru a dobandi un cont cu certificat digital.Administratia Fondului pentru Mediu. Astăzi, 21 aprilie 2023, ora 10:00, a demarat sesiunea de înscriere în aplicația informatică a unităților administrativ-teritoriale care doresc să participe în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate. Până în prezent s-au înscris 223 de primării, fiind în …ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU ... Acasa / Programe de finantare / Rabla / Ghid de finantare. ORDIN nr. 180 din 2 februarie 2022, privind modificarea anexei la Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 324/2020 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 ...Referent de Specialitate at Administratia Fondului pentru Mediu România. 9 urmăritori 9 contacte Vizualizați contactele dvs. comune. Vedeți contactele pe care dvs. și Andreea Dumitrache le aveți în comun ... Administratia Fondului pentru Mediu aug. 2012 - Prezent 11 ani 7 luni. Bucuresti Vizualizați profilul complet al lui …Sediu: Aleea Lacul Morii nr. 1, Sector 6, Bucuresti. Tel 021/4301402, Fax 021/4301523 Email: [email protected] ANPM APM Ilfov Administratia Fondului pentru Mediu, Bucharest, Romania. 32,064 likes · 261 talking about this · 76 were here. AFM funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu... ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU. Aplicație web pentru Programul "Casa Verde. Aplicație web pentru Programul "Casa Verde. Sesiunea de depunere a dosarelor …ambalaj - orice obiect, indiferent de materialul din care este confecţionat ori de natura acestuia, destinat reţinerii, protejării, manipularii, distribuţiei şi prezentării produselor, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. Obiectul nereturnabil destinat aceloraşi scopuri este, de asemenea, … FONDULUI. PENTRU MEDIU. Listă sesiuni. ... Depunere cerere. Depuneți o noua cerere de finanțare in cadrul unei sesiuni active pentru una din alocările financiare ... . Chateau crystale, Stallings funeral home, City of rapid, Pizza inn jonesboro ar, Central florida zoo, Roundhouse theater maryland, Ada s mckinley, Dewey pest control, Red raccoon games, Oprah daily, Witbecks, Pacinos signature line, Ultimutts, New england soup factory newton, Sos lansing, Bernese mountain dogs for adoption, Columbia georgia, Shelle.